Presedintele Klaus Iohannis a anuntat, luni, ca dupa 15 mai vor fi redeschise, printre altele, si cabinetele stomatologice.

Foto: Arhiva Pixabay



Norina Forna, vicepresedintele Colegiului Medicilor Stomatologi din Romania, a explicat la Digi24 cum vor sta lucrurile in cazul cabinetelor stomatologice.

„Pregatim, la nivel de Colegiu, perioada aceasta de dupa 15 mai privind chiar largirea ariei interventiilor stomatologice si realizarea unui pachet de masuri referitoare la recomandarile pe care trebuie sa le facem, la triajul epidemiologic al pacientilor si bineinteles la protectia acestora si a personalului medical in contextul infectiei cu COVID-19.

Masurile privesc echiparea, dotarea, dar si manoperele care pot fi realizate”, a spus Norina Forna.

Ea a precizat ca, atunci cand se vor face programarile, se va realiza o distantare orara a acestora si ca obligatoriu, la intrarea in cabinet, pacientilor li se va lua temperatura.

Forna a explicat ca pacientii vor fi mai intai triati si chestionati in legatura cu patologia pe care o au, mai ales cei care vin cu probleme acute. De asemenea, pacientul trebuie sa vina singur, fara insotitor, cu exceptia cazurilor in care este vorba despre un minor sau o persoana cu dizabilitati.

„Noi vom ierarhiza atat pacientii, cat si patologia pe care o au, lasand la sfarsit pacientii cu manopere care produc aerosoli. Vom pregati sala intre pacienti, lasand un spatiu de doua ore”, a spus Norina Forna.

De asemenea, medicul va trebui sa aiba un echipament protector, viziera, ochelarii, capelina, botoseii, combinezonul sunt obligatorii.

Medicul a precizat ca pacientii care sunt infectati cu COVID-19, dar asimptomatici vor fi trimisi catre serviciile de primiri-urgente de la spitalele regionale sau ale celor care au servicii specializate pentru astfel de pacienti.

Distribuie Pe Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.