Clubul mexican de fotbal Cruz Azul a înregistrat a înregistrat 22 de cazuri pozitive la Covid-19, toate asimptomatice, dintre care opt la echipa profesionistă masculină şi 14 la echipa feminină, a anunţat Liga mexicană (Liga MX), citată de AFP.

"Pe 24 iunie, noile teste de detectare a Covid-19 au fost efectuate asupra jucătorilor şi staff-ului primei echipe. Bilanţul este de opt cazuri pozitive şi şapte rezultate nedeterminante", a explicat Liga MX într-un comunicat privind echipa masculină.

Referitor la echipa feminină, Liga mexicană de fotbal a făcut referire la "14 cazuri pozitive şi două rezultate nedeterminante de Covid-19".

Echipa masculină Cruz Azul, din Ciudad de Mexico, se află în stagiu de pregătire pentru noul sezon în afara capitalei, dar clubul a decis să transfere jucătorii infectaţi în capitală "pentru a-i ţine în izolare", a adăugat Liga MX.

Santos Laguna este echipa cu cele mai multe cazuri – 15, între care antrenorul uruguayan Guillermo Almada şi portarul Jonathan Orozco.

Mai multe echipe mexicane de fotbal au reluat antrenamentele în grupuri mici şi în condiţii sanitare stricte în vederea Turneului Apertura, programat să înceapă pe 24 iulie.
AGERPRES (AS/editor: Vlad Constantinescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Sursa: AGERPRES

Distribuie Pe Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.