Mijlocaşul francez Dimitri Payet şi-a prelungit până în 2024 contractul cu echipa de fotbal Olympique Marseille, acceptând o scădere considerabilă a salariului şi o reconversie la club, informează cotidianul L'Equipe.

"Iubesc acest club şi sunt pregătit să fac totul pentru a-l ajuta să crească", a explicat Payet într-o conferinţă de presă alături de preşedintele Jacques-Henri Eyraud şi de antrenorul Andre Villas-Boas.

Payet îşi va înjumătăţi salariul pentru 2020-2021 şi cu 30 la sută pentru 2021-2022", a precizat Eyraud.

Pentru ceilalţi doi ani de contract, din 2022 în 2024, Payet a acceptat apoi ca "salariul său să fie redus cu 30 până la 40 la sută şi a renunţat la primele de calificare europeană", a adăugat conducătorul clubului marseillez.

Trecut pe la OM în perioada 2013-2015, Dimitri a revenit la gruparea marseilleză în iarna lui 2017, unde a fost transferat pentru 30 milioane euro de la West Ham.
AGERPRES (AS/editor: Vlad Constantinescu, editor online: Andreea Preda)

Sursa: AGERPRES

Distribuie Pe Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.