Crucea Roşie din Germania încă depune eforturi pentru a afla ce s-a întâmplat cu persoanele dispărute în Al Doilea Război Mondial, chiar şi la 75 de ani de la sfârşitul conflagraţiei, încă căutarea celor presupuşi morţi se va opri la sfârşitul lui 2021, potrivit AGERPRES.

„Din acest motiv, cererile pentru serviciul de căutare al Crucii Roşii Germane ar trebui trimise biroului din Munchen în următorul an şi jumătate”, a declarat pentru DPA preşedinta organizaţiei, Gerda Hasselfeldt.

Există o şansă bună să se afle ce s-a întâmplat cu cei dispăruţi, chiar şi după atâtea decenii.

Anul trecut, aproape 10.100 de persoane au trimis cereri legate de Al Doilea Război Mondial, în timp ce în 2018 numărul solicitărilor a fost de 9.000.

 

Integral pe www.agerpres.ro
Sursa: AGERPRES

Distribuie Pe Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.