Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a anunţat joi că a propus ministrului Muncii, Violeta Alexandru, mărirea la şase luni a perioadei de calcul pentru indemnizaţia primită de artiştii care obţin venituri exclusiv din drepturi de autor şi drepturi conexe, potrivit Agerpres.

„Legat de indemnizaţia pe care o primesc cei ce trăiesc din drepturi de autor. Această indemnizaţie se primeşte în baza unor acte doveditoare, prin care arăţi că ai avut astfel de beneficii în ultimele trei luni. După ce au avut loc consultări, am făcut demersuri către Ministerul Muncii să se mărească la şase luni această perioadă, pentru că, într-adevăr, unii artişti sunt nedreptăţiţi, pentru că dacă-i prinde un final de stagiune, există o anumită dată de încheiere a contractelor şi astfel, din punctul ăsta de vedere, lucrurile nu ar fi fost tocmai în regulă şi n-ar fi fost juste pentru anumiţi artişti. Am făcut demersuri, chiar şi aseară târziu în noapte am vorbit cu doamna ministru al Muncii, Violeta Alexandru, pe această temă. Mi-a promis sprijin. Vom mai discuta astăzi şi cu premierul, la şedinţa de guvern, pentru lărgirea acestui termen”, a spus Gheorghiu.

Bogdan Gheorghiu a participat, joi, la o întâlnire online organizată de Clubul Oamenilor de Afaceri Liberali pe tema măsurilor economice pentru sectorul cultural creativ, la care au fost invitaţi reprezentanţi ai diferitelor sectoare ale acestui mediu, context în care a amintit că 3.000 de artişti au beneficiat de această indemnizaţie până în prezent.

„Legat de accesarea acestei indemnizaţii, să ştiţi că până acum, 3.000 de oameni au accesat această indemnizaţie; avem o statistică de la Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, pentru că acolo trebuie depus dosarul”, a punctat ministrul.

El a arătat că, în perioada următoare, din punct de vedere al posibilităţii de relaxare a măsurilor impuse de pandemie, cei mai dezavantajaţi vor fi artiştii care activează în zona artelor spectacolului. Gheorghiu a amintit că după muzee, biblioteci şi librării, activităţi cu un risc epidemiologic mai scăzut, într-o a doua etapă va propune Ministerului Sănătăţii reluarea activităţilor culturale care să nu depăşească 50 de persoane, ulterior, progresiv, urmând să fie permise evenimente cu 100 şi până la 300 de persoane.

Distribuie Pe Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.