Nouă paramedici SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita au fost trimişi în sprijinul colegilor din Suceava, judeţ care se confruntă cu un deficit de personal la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, cauzat de înmulţirea cazurilor de COVID-19, potrivit AGERPRES.

„Nouă paramedici harghiteni au plecat, în această dimineaţă (miercuri n.r.), în sprijinul colegilor de la ISU ‘Bucovina’ al judeţului Suceava. Aceştia vor asigura intervenţiile de prim-ajutor calificat SMURD, alături de salvatorii suceveni. Măsura a fost luată ca urmare a deficitului de personal de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Suceava, determinat de răspândirea cu noul coronavirus SARS-CoV-2. Paramedicii vor încadra ambulanţele SMURD din rezerva operativă a ISU Suceava”, a informat Biroul de Presă al ISU Harghita.

Distribuie Pe Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.