Peste 50 de persoane au fost arestate duminică la Hong Kong în timpul unui marş paşnic organizat pentru a protesta împotriva unei legi iminente privind securitatea, văzută în mare măsură ca o ameninţare la adresa libertăţilor civile din oraş, potrivit DPA.

Protestatarii au fost întâmpinaţi de numeroase forţe speciale ale poliţiei, în timp ce se adunau la staţia de metrou Jordan din Kowloon.

În timp ce încercat să meargă de-a lungul trotuarului spre cartierul comercial Mong Kok, mulţi au fost încercuiţi de cordoane de poliţie. Unii dintre ei au fost reţinuţi şi urcaţi în dubele forţelor de ordine.

Poliţia a precizat că a arestat 53 de persoane pentru "adunare ilegală".

Parlamentarii chinezi au examinat duminică legea privind securitatea naţională pentru Hong Kong, în timpul unei reuniuni speciale a Comitetului Permanent al Adunării Naţionale Populare (NPC, forul legislativ chinez).

Noua legislaţie ar urma să fie adoptată în forma sa finală până la finalul acestei luni.

La 28 mai, NPC a aprobat proiectul legii privind securitatea naţională pentru Hong Kong, ceea ce a declanşat noi proteste în fosta concesiune britanică şi a provocat reacţii critice din partea Statelor Unite.AGERPRES/(AS – editor: Ionuţ Mareş, editor online: Ada Vîlceanu)

Sursa: AGERPRES

Distribuie Pe Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.