Una dintre principalele preocupări pentru perioada următoare este ca, în România, să se găsească măşti de protecţie în magazine după data de 15 mai, la un preţ în jurul a 2 lei, a declarat, marţi, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, potrivit AGERPRES.

„Principala preocupare a Ministerului Economiei este ca în data de 15 mai, odată cu ridicarea Stării de urgenţă şi cu impunerea obligativităţii purtării măştilor în spaţiile închise, în România să se găsească aceste măşti de protecţie în reţelele de retail, în farmacii, acolo unde oamenii pot să le cumpere foarte uşor. Mai mult decât atât, să aibă un preţ rezonabil. Mă voi ţine şi mă voi bate ca acest preţ să fie în jurul valorii de 2 lei, că va fi 2,20, că va fi 2,30 sau 2,50… să fie cu 2 în faţă. Nu mai vreau ca românii să-şi cumpere măşti cu 4, cu 5, cu 6 lei cum se mai găsesc în acest moment în anumite locaţii. Asta a fost una dintre problemele importante care s-a discutat la Cotroceni. Îi asigur pe români că Ministerul Economiei va reuşi să-şi atingă acest obiectiv”, a spus Popescu, la Digi 24.

Integral pe Agerpres.ro

Distribuie Pe Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.