Senatul a adoptat proiectul de lege al Guvernului care cuprinde măsurile pentru situaţia de alertă, care va fi instituită după încetarea stării de urgenţă.

Proiectul a fost trecut de plen cu 111 voturi pentru, 8 împotrivă şi 15 abţineri.

„Pe durata stării de alertă poate fi permisă prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice care nu se consumă în spaţii comune de servire a mesei din restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice, cu excepţia teraselor unde se respectă măsurile de protecţie sanitară. De asemenea, în spaţiile de cazare şi în zonele serviciilor Spa Wellness sau balneare se asigură accesul clienţilor pe bază de rezervare confirmată cu respectarea distanţării sociale şi se desfăşoară practici specifice de igienă”, se arată în proiect.

Distribuie Pe Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.