Institutul de Psihiatrie „Socola” din Iaşi are peste 300 de teste pentru coronavirus, trei filtre epidemiologice, două compartimente de izolare şi cinci tuneluri epidemiologice pentru a limita răspândirea noului coronavirus şi a asigura accesul pacienţilor în siguranţă la serviciile medicale, potrivit AGERPRES.

Reprezentanţii Institutului de Psihiatrie „Socola” din Iaşi, unitate medicală aflată în prima linie în lupta împotriva noului coronavirus, au anunţat că au luat o serie de măsuri pentru a preveni infectarea cu noul coronavirus.

„Fie că vorbim despre filtrele epidemiologice instituite la intrarea în incinta spitalului, fie că ne referim la testele pentru noul coronavirus, toate măsurile au avut ca principal scop siguranţa pacienţilor şi a cadrelor medicale”, a declarat, prin intermediul unui comunicat de presă, Bogdan Şaramet, manager al Institutului de Psihiatrie „Socola” Iaşi.

Potrivit acestuia, încă de la începutul pandemiei în cadrul Institutului au fost create trei filtre epidemiologice, astfel încât toţi pacienţii care reprezintă o urgenţă psihiatrică să poată fi testaţi şi, apoi, trataţi în condiţii optime. Primul filtru epidemiologic este unul avansat şi se realizează chiar la intrarea în incinta Institutului, în clădirea fostului CSM Bucium. Cel de-al doilea filtru, care reprezină zona propriu-zisă de filtrare, cuprinde toate secţiile Institutului. Aici, în funcţie de o ordine foarte bine stabilită, sunt internaţi pacienţii timp de 14 zile. Persoanele care necesită o perioadă de spitalizare mai mare de 14 zile sunt transferate în aşa-zisele zone tampon, pentru continuarea tratamentului, iar acesta reprezintă cel de-al treilea filtru epidemiologic.

Integral pe Agerpres.ro

Distribuie Pe Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.