otele Dunării în prima zi a lunii mai sunt la nivelul celor specifice lunii august, din cauza secetei, susţin unii operatori turistici din Delta Dunării, care atrag atenţia asupra necesităţii execuţiei în regim de urgenţă a lucrărilor de decolmatare a traseelor din Rezervaţie, potrivit Agerpres.

În contextul pandemiei cu noul coronavirus, managerul unei agenţii de turism, Mihai Baciu, şi-a exprimat neîncrederea în ceea ce priveşte posibilitatea ca activitatea în Deltă să revină la parametrii optimi, cu atât mai mult cu cât nivelul apei în Rezervaţie este foarte scăzut.

„Suntem la o cotă care ar trebui să fie în luna august. E o secetă incredibilă, iar aici ar trebui să intervină Administraţia Rezervaţiei pentru decolmatare. Colmatarea este naturală, dar sunt trasee turistice care trebuie decolmatate, sunt canale care nu au mai fost săpate de ani, iar decolmatarea este o urgenţă. Fără aceste lucrări, degeaba ni se dă voie să circulăm”, a declarat, pentru AGERPRES, Mihai Baciu.

El a menţionat că cererea adresată autorităţilor judeţului pentru suspendarea taxelor percepute pentru acostarea pe faleza Dunării în perioada stării de urgenţă nu a fost aprobată şi că beneficiază de măsurile aprobate la nivel naţional.

„Sunt totuşi foarte pesimist că turismul îşi va reveni. Activitatea aceasta în Deltă durează doar cinci luni. Acum, dacă lunile aprilie şi mai s-au dus, ne vor rămâne iulie şi august, ceea ce este foarte puţin. Singura noastră soluţie va fi împrumutul la bănci. Sperăm că ne vom recupera banii anii viitori, pentru că oamenii vor călători foarte mult după pandemie. Toată lumea are un vis, un loc de văzut, Delta este un vis pentru extrem de mulţi ornitologi şi atunci cu siguranţă ne vom reveni”, a mai spus Mihai Baciu.

Distribuie Pe Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.